Emanuela Filip – profesor învățământ preșcolar
“Educaţia înseamnă viaţă.” Din punctul meu de vedere, pentru a simţi că trăieşti trebuie să fii educat. Acest motto pot spune că mă reprezintă datorită impactului pe care consider că educaţia îl are asupra vieţii de zi cu zi. Interesul meu este să reuşesc să creez un mediu plăcut în care copiii se vor dezvolta atât social cât şi emoţional.
Cei care mă cunosc spun despre mine că sunt un bun ascultător, o persoană pe care se pot baza şi o persoană răbdătoare. Eu consider însă că la temelia fiecărui om ar trebui să se afle empatia, calitate care m-am preocupat să mi-o dezvot și care consider că este punctul meu forte. Doar așa pot să creez acea legatură profundă, acea conexiune ce îmi permite să percep sentimentele şi nevoile celuilalt, reuşind astfel o comunicare eficientă.
De mică am fost atrasă de munca împreună cu copiii și astfel am hotărât să urmez Liceul Pedagogic “Nicolae Bolcaş” din Beiuș, profilul pedagogic, specializarea Învăţători-Educatoare. După finalizarea studiilor liceale, am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Română-Engleză. În timpul practicii pedagogice din anii de liceu, cel mai frumos moment mi se părea acela în care reuşeam să motivez copiii pentru lecţia ce urma. Prin apreciere şi încurajare continuă ei căpăta mai multă încredere în ei înșiși, având astfel curaj să-şi exprime sentimentele, oricare ar fi ele.
Am învățat că printre cuvintele care demoralizează un copil este cuvântul “NU”. Ca educatoare fac tot posibilul să folosesc cât mai puţin acest “nu” şi să le arăt ce se află, de fapt, în spatele unei acţiuni mai puţin potrivită pentru ei.
Un alt lucru important în vederea dezvoltării armonioase a copiilor este predarea limbilor străine – fapt ce aduce numai beneficii în dezvoltarea emoţională, cognitivă şi socială. Prin învăţarea unei limbi străine, copilul îşi îmbunătăţeşte memoria şi concentrarea și eu sunt nerăbdătoare să dau tot cee ace pot în acest sens, în activitatea didactică pe care o susțin.
Ca educatoare, mi-ar plăcea să devin o a doua mamă pentru copiii ce îmi vor fi încredinţaţi. Doar prin perseverenţă, calm, răbdare, iubire şi afecţiune voi putea face lucrurile să decurgă astfel și am încredere că le am pe toate acestea.